Spalati negativitatea cu fericire!
Vara aceasta a fost urmarita de spectrul codurilor rosii: de inundatii, de canicula, de disfunctii ale diferitelor parti ale sistemului social. Amenintari fizice, fiscale, financiare, mult mediatizate de cei ce s-au specializat in transformarea Realitatii in Isteritate, de care s-au putut feri doar cei care s-au retras din lume si au urmarit doar programele TV muzicale ori de stiinta.
Chiar daca nu suntem neaparat constienti de ele, aceste agresiuni emotionale menite sa ne incarce cu teama, furie, neincredere, ezitare, deznadejde s-au depus pe sufletul romanilor precum cenusa vulcanului islandez combinata cu fumul incubatoarelor arse in Maternitatea Giulesti. Nu stiu cum va simtiti, dar eu am constatat ca am mare nevoie de un dus emotional care sa ma curete si sa-mi redea starea de bine. Nu de alta, dar atat inteligenta emotionala, cat si NLP-ul spun acelasi lucru: luam decizii bune, sesizam si valorificam oportunitati, avem contacte sociale si performam mai mult atunci cand starea noastra emotionala este pozitiva.
Studiile au demonstrat ca in creierul nostru exista structuri care lanseaza, de mai multe ori pe zi, un dus de neurotransmitatori ai fericirii. Acestea nu sunt declansate de atingerea vreunui obiectiv sau obtinerea vreunui beneficiu, ci de vederea unui chip drag ori exprimarea unei valori personale. Pentru a putea beneficia de efectele lor nu trebuie sa facem ceva deosebit, ci mai degraba sa ne oprim din ceea ce facem si sa ne deschidem simturile spre frumusetea, iubirea, puritatea din jurul nostru. Persoanele care s-au amuzat privind cateva clipuri caraghioase inainte de a incepe sarcini dificile au avut niveluri de stres mai scazute, au obosit mai putin, au putut persista mai mult, au avut mai putine greseli si au gasit mai multe solutii creative.
Atunci cand suntem fericiti suntem mai curiosi, mai dispusi sa ne asumam riscuri gestionabile, sa stabilim noi contacte sociale si sa perseveram in fata adversitatilor. De aceea, persoanele fericite se dovedesc a avea o viata sociala mai intensa si mai plina de satisfactii, a dispune de mai multi bani, de o sanatate mai buna si de longevitate crescuta fata de cei care traiesc purtand pe ei povara negativitatii.
Dusul de fericire „aici si acum”
Fericirea pare a fi una dintre cele mai putin exploatate resurse naturale de care dispunem, chiar daca potentialul sau la nivel personal si social este imens. De aceea, opriti-va o clipa din goana disperata de a obtine viata perfecta intre slujba perfecta si casa perfecta, in care sa traiti cu persoana perfecta si sa aveti copiii perfecti (STOP!) pentru a descoperi cat de multa fericire va aduce ceea ce aveti, faceti sau sunteti deja. si pentru ca v-ati oprit, amintiti-va si bucurati-va cate 30 de secunde de 3 lucruri minunate pe care le-ati vazut, auzit, simtit, gustat sau mirosit astazi. Apoi, amintiti-va (si eventual impartasiti cuiva) un banc bun sau o intamplare amuzanta. si doar apoi reluati-va activitatea si sesizati diferenta.
Curatarea pe termen lung
Una dintre caracteristicile fundamentale ale creierului nostru este capacitatea de a invata, prin memorarea experientelor si blocarea, prin emotii neplacute, a repetarii unor greseli. Costul invatarii este insa devierea memoriei spre conservarea preponderent a experientelor negative, ce sunt foarte rapid reactivate atunci cand ne aflam in conditii similare si am putea repeta experientele anterioare. in schimb, amintirea momentelor placute, fericite, este de obicei mult mai vaga si mai putin intensa.
De aceea, este utila reprogramarea memoriei, nu in sensul stergerii experientelor negative, ci al imprimarii mai persistente si detaliate a celor fericite. Pentru a realiza acest lucru, aplicati urmatoarea tehnica:
Pasul 1 - Transformarea evenimentelor fericite in experiente fericite
Cum ati descoperit deja, ni se intampla permanent lucruri bune, numai ca le acordam prea putina atentie. De aceea, ori de cate ori va simtiti fericit(a), luati o pauza de cateva minute, inspirati adanc, blocati orice sursa de distragere a atentiei si lasati senzatia de fericire sa se intensifice si sa se raspandeasca in tot corpul. Descoperiti cum se simte fericirea in degetul mic de la piciorul stang si in firele de par rebele din crestetul capului. Auziti cum vi se schimba sunetul batailor inimii, ori rasul sau vocea atunci cand sunteti fericit(a). Detectati orice schimbare a gustului - gustul placut al fericirii - sau mirosului - parfumul succesului. Conectati-va prin toate simturile la acel moment si creati o experienta cat mai complexa a sa.
Pasul 2 - Savurarea fericirii
Continuati aceasta experienta multisenzoriala cel putin 20-30 de secunde, la modul ideal 1-2 minute. La primele experiente este posibil sa apara o usoara ameteala sau o stare de euforie - la fel a fost si la primele saruturi sau primele experiente extreme. Este reactia normala a sistemului neurovegetativ, ce nu este inca obisnuit cu gestionarea unei cantitati atat de mari de dopamina. Dar tocmai aceasta este dovada ca faceti ceea ce trebuie. in aceasta perioada, activati inca mai mult senzatiile fizice si starea de placere si satisfactie, concentrandu-va atentia asupra lor si comentand in gand cat de bine va simtiti si cat de mult va doriti sa retineti toate detaliile. Sau, daca aceasta experienta implica prezenta altei persoane, ganditi-va la cat de important este pentru dvs. sa va simtiti apreciat(a) sau iubit(a) de aceasta. Prin adaugarea oxitocinei (neurotransmitatorul atasamentelor) la coctailul din creierul dvs., experienta devine inca mai memorabila.
Pasul 3 - Incorporarea amintirii
Descoperiti la nivelul corpului locul din care pare sa emane fericirea, cel in care aveti cele mai intense senzatii. Inspirati de cateva ori profund, avand atentia concentrata pe acea zona, imaginandu-va cum fericirea se concentreaza la loc, adunandu-se din tot corpul, in loc sa se risipeasca in exterior. in felul acesta, veti constata ca de la o repetare la alta veti dispune de o capacitate tot mai mare de a trai pe deplin fericirea, ce pare a se multiplica in loc sa se consume.
Acest paradox a fost denumit de Barbara Fredrickson capacitatea de expansiune si constructie a emotiilor pozitive, care ne permite nu doar sa avem acces la toate beneficiile enuntate anterior, ci sa si eliminam efectele limitatoare si demotivante ale emotiilor negative. Asa ca faceti cat mai multe bai de placere, mandrie, bucurie si fericire, pentru a va largi gama de optiuni si a beneficia de toate oportunitatile pe care perioadele de criza le ofera celor ce nu se lasa inghititi de negativitate. si asta pentru ca, intotdeauna, emotiile sunt cu noi
Comentarii: none

